Acasa » Lectii Romana

Patul lui procust

Structura si compozitie

               Titlul romanului este o sintagma metaforic construita ca element  de intertextualitate.  Se recunoaste astfel ca sursa mitul lui Procust, talharul din Atica, cel care ademenea drumetii si ii maltrata (fizic) pentru a corespunde masurilor patului sau. Din acest punct de vedere titlul poate fi interpretat ca un spatiu al nepotrivirii.

                Din punct de vedere structural romanul are 3 parti:

·         O parte epistolara, compusa din scrisorile lui Ladima incluse in jurnalul lui Fred Vasilescu.

·         Cea de-a doua parte reprezentata de jurnalul „Intr-o dupa-amiaza de august” care apartine lui Fred Vasilescu.

·         A treia parte este alcatuita din epilog 2 si notele de subsol care apartin  naratorului periferic si epilog 1 care apartine lui Fred.

 

                Toate aceste parti sunt tipice in lumea imaginata a naratorului-scriitor  sub forma unui „dosar de existente”.

Avand in vedere conceperea romanului pe multiple planuri, putem sustine existenta in planul discursului a unei instante narative plurale.

                Din punct de vedere compozitional,  romanul are o structura binara care cuprinde un plan textual (scrierea unei aventuri)  si un plan metatextual (aventura scrierii). Planul textual cuprinde o parte proustiana (Fred retraieste, prin memoria involuntara, propria viata si reconstruieste viata celorlalte persoane) si o parte stendhaliana (scrisorile).

 

                                                TEMA EROTICA IN ROMANUL „PATUL LUI PROCUST”

Referindu-se la erotica operelor Camil Petresciene, Tudor Vianu afrima „pe cerul iubirii steaua fericirii nu arde”.               

­­                Afirmatia lui Vianu surprinde una dintre ipostazele iubirii manifestate si in romanul „Patul lui Procust”, cea a iubirii- vaninate. Aceasta ipostaza erotica poate fi sustinuta prin faptul ca dorinta nu este spontana ci este stimulata fie de succcesul social al barbatului fie prin fumusetea femeii (forma ei specifica de succes social ). Iubirea-vanitate presupune primatul eului derivat in detrimentul celui autentic.

                O alta ipostaza erotica este iubirea-posesiune. In cazul acestei ipostaze sentimentul erotic se manifesta ca o inclinatie narcisista caci relatiile dintre Fred si doamna T. , Ladima si Emilia au la baza dorinta de a-l transforma pe celalalt

                O alta ipostaza care se manifesta simultan cu celelalte, insa doar prin raportare la Fred Vasilescu si doamna T este iubirea intelectualizata. Alexandru Paleologul afirma despre relatia celor 2 ca este „o convorbire intre doua inteligente”.

                Avand in vedere problematizarea erosului, luciditatea trairii, aspecte care impiedica relatia sa se epuizeze si determina personajele sa traiasca in incertitudine.

               

PREZENTAREA PERSONAJELOR

                    D.

                - o iubea pe doamna T. de 16 ani

                -  dezvolta o obsesie erotica pentru doamna T.

                - inspira mila

                - este neingrijit fizic si vestimentar

                - nerealizat profesional si social

                       DOAMNA T.

                -este iubita de domnul D. si il iubeste pe Fred Vasilescu

                -este o femeie culta (proprietara unui magazin de antichitati- mobila)

                - are inclinatie spre contemplatie si meditatie

                - fumusete neobisnuita, o voce tulburatoare

                -feminitate delicata

                - vestimentatie ingrijita fara a fi la moda

                -retrasa, putin sociabila

                - sobrietate

                - nu are incredere in talentul artistic

                -stapana pe emotiile sale

                -sufera traind cu incertitudinea iubirii lui Fred.

 

                                FRED VASILESCU

                -o iubeste pe doamna T. , dar isi pastreaza statutul de cuceritor

                -este implinit in plan profesional si social

                -prietenii  il considera un pseudointeintelectual

                - este influent si monden

                -este preocupat de imaginea sa in randul celorlalti, este superficial, pune in valoare eul derivat in detrimentul eului autentic.

                -decizia de sondare a eului autentic determina moartea personajului

 

                                LADIMA

                -o iubeste pe Emilia Rachitaru, devine obsesiv

                -este un personaj cult

                - are incredere in talentul sau de scriitor

                - esueaza pe plan profesional, social si erotic

                -pasionat de scris

                - este neingrijit

                -inspira mila

                -are principii (profesional)

                - simte nevoia de a se simti superior Emiliei

                -se sinucide

 

                                                EMILIA RACHITARU

                -indiferenta la afectiunile lui Ladima

                -oportunista

                -indiscreta

                -vulgara

 

                Avand in vedere trasaturile personajelor manifestate in viata intima putem afirma ca domnul D. Este un personaj monoman (iubeste o singura femeie), doamna T. este un personaj „sfasiat” (se imparte intre doua iubiri), iar Fred este un personaj disponibil.

                Din acest punct de vedere metafora nepotrivirii surprinsa in titlul romanului evidentiazain plan erotic mutilarile provocate de iubire.

 

                                                Incadrarea in contextul literar european

                Aparitia romanului in 1933, raspunde imperativului lovinescian vizand „sincronizarea gustuui estetic romanesc cu cel occidental, inteles ca o directie literara moderna si novatoare”. Astfel in plan literar, opera lui Camil Petrescu reuseste sa completeze un „gol” in plan epic, prin asimilarea si dezvoltarea conventiilor modernismului.

                In literatura universala se exerseaza o diversitate de formule romanesti. In cazul operei „Patul lui Procust” se observa prezenta unui cod narativ modelator oferit de opera lui Marcel Proust „In cautarea timpului pierdut” si de cea a lui Andre Gide, „Falsificatorii de Bani”.

                Romanul devine astfel opera a naratorului-personaj problematizant in care caracterul confesiv ii ofera autorului posibilitatea de a se transforma in narator scriptor (cel care stabileste conventii saptio-temporale, care transcrie relatari ale altor naratori. Se observa astfel o „formula” ce presupune o renuntare, din partea autorului, la feluritele „masti” ale sale (simple fictiuni in fond) si o decizie de a vorbi in numele sau, decizia de a se conforma asadar unei norme a sinceritatii (Liviu Petrescu).

 

                INFLUENTA LUI ANDRE GIDE in opera lui Camil Petrescu este reprezentata de un model narativ ale carui principii sunt identificate din punct de vedere metaforic.

-          Romanul prezinta o lume interioara (privirea naratorului e indreptata spre interior, nu spre exterior). Naratorul porneste in cautarea unui adevar ce se afla ascuns in raporturile constiintei sale cu lumea.

-          In jurnalul sau, Andre Gide defineste conceptul dublului. Din dorinta de a evita eticheta de egocentrism, determinata de o relatare la persoana I, autorul imagineaza personaje prin care isi retraieste propriile probleme, idei.

-          Personajele devin alter-egouri ale autorului.

-          Romanul lui Gide este preocupat de „aventura scrierii”, nu de „scrierea unei aventuri”.

 

Mihail Bahtin observa in acest caz caracterul dublu al discursului narativ: „Avem in fata doua evenimente: evenimetul despre care se povesteste in opera si evenimentul insusi al povestirii (abia in acesta din urma noi participam in calitate de naratari externi); aceste evenimente au loc in diferite timpuri (diferite si ca durata) si in locuri diferite, si in acelasi timp ele sunt unite inseparabil intr-un singur dar complicat eveniment.

Romanul devine asadar unul cu deschidere spre (auto)cunoasterea esentiala, realizata in plan artistic prin confesiunea scrisa si exprimata „in public”. Aceasta cunoastere esentiala are o singura modalitate de investigatie , realizata conform Irinei Mavrodin „in si prin scriitura”. Autorul filozofeaza pe marginea operei, transforma creatia intr-o analiza a creatiei, o meditatie asupra scriiturii si limbajului. Textul constitue doar un pretext, un camuflaj. Subiectul devine esential si consta in explorarea posibilitatilor creatiei. „Finisarea inceteaza a mai fi o preocupare, interesul se deplaseaza pe tensiunea creatiei => o adevarata invazie a informativului tradusa prin cultul operei neinclinate, neorganizate, „deschise, printr-un refuz al formei”.

Umberto Eco: „Romanul modern e o opera deschisa ... in miscare”.

Adrian Marino „ Modernismul [...] introduce in istoria spiritului si a literaturii, discontinuitatea, schimbarea, „deosebire”.

-          Folosirea tehnicii narative „mise en abyme” (scriitorul scrie despre un scriitor care scrie despre sine). Personajele sunt surprinse in actul scrierii, in „fabricarea” textului sau.

-          Folosirea tehnicii narative a indiscretiei (un personaj citeste/afla despre un mesaj destinat altui personaj)

-          Autenticitatea creata prin   

                        - recurgerea la „documente” (fragmente de jurnal, scrisori) considerate „felii de viata” , „fapte  brute”.

                        -nevoia irepresibila a naratorului de a se confesa, prin confesiune realizandu-se triumful „eului autentic” asupra „eului derivat” formalizat prin conformisme exterioare, produsul existentei conventionale.

 

 

INFLUENTA LUI MARCEL PROUST in opera lui Camil Petrescu se realizeaza prin:

1.       Tehnici narative

2.       Temperamente asemanatoare ale personajelor

3.       Surse filozofice comune

 

1.       TEHNICI NARATIVE

-          Tehnica introspectiei (naratorul  nu mai realizeaza o reprezentare a lumii, ci o reflectare a acesteia determinata de propria constiinta). Naratorul scrie despre preopria experienta. Eul narant (cel care povesteste) relateaza din interior, despre devenirea eului narat (cel care a trait evenimentele).

Pornind de la o experienta anterior traita relatata prin starile afective, discursul eului narant poate fi considerat unul denotativ care tinde permanent spre conotatie, spre descoperirea misterului.

-          Tehnica memoriei involuntare ( nu se prezinta evenimente ordonate cronologic, naratorul selectand evenimentele in functie de sentimente, senzatii, amintiri). Rezultatul in plan narativ este lipsa linearitatii. Se distruge astfel timpul traditional al naratiunii, instaurandu-se anacronia. Nu timpul cronologic intereseaza, ci cel psihologic.

-          Tehnica digresiunii (romanul e alcatuit dintr-o succesiune de „blocuri” narative izolate care intrerup firul epic principal). Se realizeaza prin pauze descriptive, insertii, intreruperi ale planului eului narat de catre planul eului narant.

 

2.       PERSONAJE 

-          Pentru personajele lui Proust, important nu este viitorul, el doreste sa recupereze o experienta traita anterior. Realitatea apartine memoriei prin care personajul poate eterniza trecutul, recuperarea „timpului pierdut” =>senzatia ca personajul stapaneste timpul care nu mai e ireversibil.

-          De altfel, pentru personajul care nareaza scriitura devine experienta vitala, mod de existenta, destin.

-          Personajul constituie subiect de autoanaliza si cunoastere a lumii : „ Omul e faptura care nu poate iesi din sine, ce nu-i cunoaste pe ceilalti decat in sine, si spunand contrariul, minte”. (Marcel Proust),

-          Majoritatea personajelor sunt enigmatice in esenta lor, actul narativ nu ofera un progres in cunoasterea lor,ci dimpotriva personalitate lor devine si mai deconcentrata, adaugandu-se noi aparente.

 

 

3.       SURSE FILOZOFICE COMUNE la Marcel Proust si Camil Petrescu:

-          Filozofia lui Bergson,filozofia lui Hussel („ amandoua cauta punctul de sprijin in constiinta si nu in lumea exterioara „ . –Camil Petrescu); „pun accentul tocmai pe aceasta privire in noi insine, pe intuitie” –Camil Petrescu.

 

 

Fenomenologia lui Hussel reprezinta o teorie a existentei bazata pe subiectivitate (experienta este prezentata asa cum este reprezentat in constiinta, nu ca fapt exterior.

 

2 ipostaze ale existentei: -reala (oferita de perceptii)

                                                 - ideala (oferita de constiinta; prin care exteriorul capata sens)

   Conform ideii lui Hussel, ca sa fim siguri de ceea ce cunoastem, trebuie sa facem abstractie de existenta reala, sa ne inchipuim ca nu exista decat „gandire, fluxul constiintei noastre”. Asimiland realitatea ca flux al constiintei, avand convingerea ca nu putem cunoaste in mod absolut decat propriul nostru eu=> asezarea eului in centrul lumii.

 

Filozofia  lui Bergson defineste relativismul conform caruia universul e adevarat pentru toti, dar diferit pentru fiecare in parte. Prin urmare cunoasterea se realizeaza pe calea inuitiei, caci universul este alcatuit dintr-o succesiune de imagini ale mele, din trairea mea.  „ Eu nu pot cunoaste decat realitatea oferita de propriul eu, nu pot deduce ce se petrece in sufletul celuilalt decat prin analogie, deci mai curand exprim o banauiala” . Camil Petrescu

De altfel, Bergson face distinctia intre timpul subiectiv numit „durata pura”, rupt de timpul cronometric, alcatuit din prezent (= clipa) si amintirile involuntare.

 

 

                                                CONCEPTIA DESPRE ROMANE

Camil Petrescu marturiseste conceptia sa despre roman in articolele sale „Noua strucutura si opera lui Marcel Proust” si „De ce nu avem roman” cuprinse in volumele „Teze si antiteze”, sustinand teza lovinesciana a sincronismului.

Astfel Camil Petrescu reproseaza romanului traditional urmatoarele aspecte:

-          Proza traditionala e depasita de stiinta si de filozofia timpului „literatura epica ramasese anacronica”

-          Caracterul schematic determinat de naratorul omniscient si naratiunea la persoana a III-a  care estompeaza auntenticitatea: „autorul (naratorul) era si a toate stiutor, ba avea inca si darul ubicuitatii”. „Casele par fara acoperisuri, distantele nu exista, departarea in vreme de asemeni nu : In timp ce pune sa-ti vorbeasca un personaj, el iti spune in acelasi aliniat unde se gasesc si celelalte personaje, ce fac, ce gandesc exact, ce nazuiesc, ce raspuns planuiesc.

-          Pretentia de a „contura” un personaj, un caracter definit.

Sustinand integrarea literaturii in structura culturii moderne(„ o literatura trebuie sa fie soncrinizata structural filozofiei si stiintei” ) Camil Petrescu militeaza pentru :

a.       Romanul de experienta interioara „ Sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu... aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti.... dar aceasta-i realitatea constiintei mele, continutul meu psihologic..

b.      Structura subiectiva a romanului : „Eu nu pot vorbi onest decat la persoana I”=> existenta unui narator implicat = narator-personaj „Orice as face eu nu pot descrie decat propriile mele senzatii, propriile mele imagini”.

c.       Tehnica introspectiei : „Din mine insumi, eu nu pot  iesi”

d.      Tehnica memoriei involuntare (timpul naratiunii este prezentul subiectiv adecvat rememorarii). „In constitutia prezentului.. intra si amintirile [...] Romanul meu va trebui sa cuprinda lantul amintirilor mele involuntare” .

e.      Tehnica digresiunii. „Lantul amintirilor mele e spontan, nedirijat... El nu urmareste un schelet de fapte, o tema asa ca o constructie arhitecturala[...] nu functioneaza dupa un plan care sa coincida cu regulile perfectului roman clasic. In mod simplu voi lasa sa se desfasoare fluxul amintirolor amintite, pornind de la un cuvant, de o alta intamplare. Nu-i nimic, fac un soi de paranteza si povestesc toata intamplarea intercalata”.

f.        Autenticitatea (descrie realitatea pe masura ce o cunoaste, printr-o experienta directa, naratorul camilpetrescian deosebindu-se astfel de cel  rebrenian care e doar observator) „artistul nu poate povesti decat propria sa viziune despre lume [...] suprema onestitate de viziune, aplicatia de a spune ceea ce e originar in constiinta proprie”

g.       Stilul anticalofil („stilul frumos nu poate surprinde realitatea constiintei”)

h.      O noua tipologie a personajelor: „Romanul e povestea unor oameni caracteristici, originali, a caror viata se degaja clar de mediul cu care intra in conflict. Viata lor sufleteasca trebuie sa fie complexa, tocmai ca sa fie posibil; acest conflict, adica sa apara in constiinta lor problema care-i tortureaza si-i indeparteaza de felul cum concep viata semenii lor. Romanul e legat de aparitia constiintei. [...]  Libertatea presupune fireste probleme  de constiinta. Trebuie sa ai deci ca nucleu o societate in care probleme de  constiinta sunt posibile. Eroul de roman presupune un zbucium interior, un simt al raspunderii dincolo de contingentele obisnuite. Sau cel putin, chiar fara suport moral, caractere monumentale, in real conflict cu societatea.